ovidiu silaghi

Agenția națională de Integritate (ANI) îi acuză pe trei miniștri ai guvernului Ponta și pe un secretar general adjunct din guvern de conflict de interese și/sau abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al ANI, fiecare dintre cei trei...
9 noiembrie, 2012
„Pentru Consiliul de Administraţie interviurile încep luni, iar cele pentru directorul general vineri, urmând ca selecţia să se încheie în săptămâna următoare”, a declarat vineri seara, potrivit MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, referitor la selectarea managemntului privat pentru...
22 septembrie, 2012
”Pe lângă finalizarea procesului de selecţie a managementului privat, MTI se află în discuţii concrete şi avansate cu investitori cu o largă experienţă în domeniu, dar şi cu susţinere financiară adecvată pentru preluarea TAROM şi CFR Marfă. În...
8 septembrie, 2012
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi (PNL), a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că cea mai bună soluţie în cazul Companiei CFR Călători este privatizarea, fapt dovedit de tronsoanele acoperite de operatorii privaţi, care au...
4 iunie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: