oug

UPDATE: Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, transmite, că solicitările de sesizare pe OUG pe legile justiţiei sunt analizate de Biroul contencios din cadrul instituţiei, precizând că perioada concediului de odihnă a fost programată în urmă cu șase luni. Cele două...
17 octombrie, 2018
Efectele ordonanței de urgență care modifică legile Justiției sunt inadmisibile și de neimaginat, și riscă să desființeze DNA, a declarat miercuri Augustin Zegrean, fost președinte al CCR. „După cum arată lucrurile, se dorește desființarea DNA, este cert. Se dă...
17 octombrie, 2018
La mai mult de 30 de ore de la aprobarea în ședința de Guvern și fără să fi fost prezentat vreodată conținutul, OUG adoptată luni de Executiv care amendează unele dintre modificările votate anul acesta în Parlament pe...
16 octombrie, 2018
Ordonanța de urgență pentru rectificarea unor modificări din recent promulgatele legi al Justiției, a fost adoptată luni în ședință de Guvern, fără ca proiectul să fie disponibil pe site-ul Ministerului Justiției sau comunicat de Guvern la finalul ședinței....
15 octombrie, 2018
Acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției asupra magistraților creează riscul controlului politic asupra modului în care sunt verificați magistrații din punct de vedere disciplinar, aceasta putând deveni ,,o pârghie politică de dominare a justiției”. Este una dintre observațiile Parchetului...
15 octombrie, 2018
Principala amendare ce va fi adusă legilor Justiției, mai precis celei privind Statului magistraților, este amânarea până la 31 decembrie 2022 a posibilități acordate magistraților de a se pensiona după numai 20 de ani de activitate. Prorogarea apare...
13 octombrie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: