oug

UPDATE: Adina Florea, de la Secția specială susține că dosarul Tel Drum trebuie predat pentru că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul secției de investigare a magistraților, cu nr. 1164/P/2018, și care ar...
20 februarie, 2019
Comisia Europeană nu a fost anunțată despre o eventuală OUG ce ar fi urmat să modifice legile Justiției, iar prevederile acesteia par să nu respecte recomandările MCV, a declarat miercuri, pentru Hotnews, Christian Wigant, purtător de cuvânt al...
20 februarie, 2019
Jumătate din funcţiile de conducere din DNA rămân vacante, după OUG pe Justiție adoptată marți de către Executiv. Direcția are în acest moment un șef interimar, Călin Nistor, numit prin delegare, care va trebui înlocuit în 45 de...
20 februarie, 2019
Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită președintelui României să sesizeze de urgență Comisia de la Veneția cu privire la toate modificările aduse”legilor justiției”. De asemenea, cele trei...
19 februarie, 2019
OUG adoptată marți pentru modificarea legilor Justiției este neconstituțională,  ”este de natură să afecteze grav activitatea parchetelor” și poate face ca Ministerul Public să ajungă „în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale”, se precizează în primele luări de...
19 februarie, 2019
Guvernul a aprobat marți o OUG, care nu a fost pusă în dezbatere publică, ce modifică mai multe prevederi referitoare la procurori cuprinse în legile Justiției (Statutul magistraților, Legea CSM și Legea privind organizarea sistemului judiciar). Prin această...
19 februarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: