Prelungirea şomajului tehnic, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat miercuri ordonanța de urgență de prelungire a şomajului tehnic, în contextul creșterii semnificative a numărului de infectări Covid-19. Guvernul estimează că va

Ședința de guvern de marți a durat 9 ore, în timpul acesteia fiind adoptate 25 de ordonanțe de urgență. Ședința a fost organizată în ajunul
Guvernul a aprobat zece Ordonanțe de Urgență în ședința de marți, toate introduse pe ordinea de zi suplimentară. Printre cele mai importante sunt cea privind
După ce joi purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a transmis într-un comunicat că Biserica sprijinî valorile statului de drept, si după ce Patriarhul
Guvernul a publicat două proiecte de Ordonanțe de Urgență aflate în procedură de avizare. Primul privește grațierea și e justificat de suprapopularea din penitenciare. Cel
Deputații au acceptat ca Executivul să poată emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare. Legea votată miercuri limitează însă domeniile în care Guvernul va putea face