Task Force la MAE pentru urmărirea situației din Israel
Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâșia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel, și anunță printr-un comunicat că

Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre „un război la scară mare”, a atenţionat marţi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, îndemnând cele
Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă, pentru al treilea an consecutiv, în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings, care reflectă impactul universităţii
Țările bogate blochează propunerile menite să ajute națiunile în curs de dezvoltare să își dezvolte capacități de producție a vaccinurilor, potrivit Digi24, care citează informații
Finlanda a fost desemnată vineri ”cea mai fericită ţară din lume” – al patrulea an la rând, într-un clasament al fericirii în care România se
Pandemia de Covid-19 a lovit dramatic persoanele în vârstă, care nu numai că sunt cele mai vulnerabile în fața noului coronavirus, dar au suportat și