onu

Armata turcă a bombardat joi dimineaţă poziţiile armatei siriene de la frontiera dintre cele două ţări, ca răspuns la tirurile siriene de obuz care au ucis miercuri cinci civili turci într-o localitate de la graniţă, a declarat o...
4 octombrie, 2012
Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării...
15 august, 2012
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că a propus declararea „persona non grata” a ambasadorului Siriei şi rechemarea pentru consultări a ambasadorului României la Damasc, însă președintele Traian Băsescu a respins soluțiile MAE. „Decizia de declarare...
7 iunie, 2012
Zeci de manifestanţi au pătruns marţi în incinta ambasadei Marii Britanii din Teheran, încercând să înlocuiască drapelul britanic cu cel iranian, transmite AFP, citată de Agerpres. Manifestanţii, care au protestat împotriva sancţiunilor decise de Londra împotriva Iranului din...
30 noiembrie, 2011
Inspectorii troicii formate din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au amânat o vizită crucială la Atena, care ar fi trebuit să înceapă luni, iar premierul elen George Papandreou a renunţat la...
19 septembrie, 2011
Liderul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), organismul politic al rebeliunii din Libia, a declarat luni că epoca lui Muammar Kadhafi s-a „încheiat” şi că speră ca acesta să fie capturat „viu”, în timp ce luptele continuă la Tripoli,...
23 august, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: