Șomajul în UE își continuă creșterea: în zona euro a depășit pragul de 12%
Uniunea Europeană a înregistrat în februarie o rată-record a șomajului, de 10,9%, România, cu 6,7%, aflându-se pe locul șase între statele membre cu cel mai

Miniştrii de externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda au trimis o scrisoare comună preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, prin care solicită crearea unui
Miniştrii de externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda au trimis o scrisoare comună preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, prin care solicită crearea
Ministerul Afacerilor Externe, condus de social-democratul Titus Corlățean, și Ministerul Afacerilor Interne, condus de liberalul Radu Stroe, au evaluări diferite înainte de reuniunea Consiliului Justiție
Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, i-a transmis omologului român, Titus Corlăţean, aflat, marţi, în vizită oficială la Haga, că Guvernul Olandei nu mai condiţionează
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, va merge în februarie la Haga, vizita fiind confirmată într-o discuţie cu omologul lui olandez, Frans Timmermans, în care