Fondul suveran al Norvegiei și-a triplat deținerile de titluri de stat românești
Fondul Global de Pensii al Guvernului Norvegiei, cel mai mare astfel de fond de la nivel global, cu active de 1.300 de miliarde de dolari

UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit, a anunţat că listează luni, 16 ianuarie, prima emisiune de obligațiuni corporative din acest an la bursă, în valoare
Polonia află pe propria piele ce se întâmplă atunci când investitorii încep să se teamă că factorii de decizie întorc spatele inflației, pentru a ține
Deruta este caracteristica dominantă a comportamentului de economisire actual al românilor sub presiunea inflației. Valoarea depozitelor bancare ale populației s-a întors la nivelul din luna
Fondurile speculative au pus cel mai mare pariu împotriva obligațiunilor guvernamentale italiene de la criza financiară globală, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire
Obligațiunile guvernamentale germane înregistrează cele mai mari fluctuații de la criza datoriilor din zona euro din urmă cu un deceniu încoace, retragerea Băncii Centrale Europene