Rusia trimite 28 de avioane de luptă în Siria chiar înaintea întâlnirii Obama – Putin
Un oficial american a confirmat vineri pentru FoxNews faptul că 28 de avioane de luptă rusești de tip Suhoi au ajuns în Siria, cu transponderele

Preşedintele american Barak Obama și omologul său chinez, Xi Jinping, au anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă comune organizată la Casa Albă, că
Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie menţinute până la „respectarea suveranităţii Ucrainei”, au stabilit preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înainte de începerea
Rusia „a încăcat aproape toate angajamentele” pe care şi le-a luat privind eforturile pe care le va face pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina, a spus
Pe 20 ianuarie 2015, Barack Obama a susţinut în faţa Congresului discursul anual programatic al Preşedintelui, cunoscut drept State of the Union, al şaselea (cel
Chuck Hagel, fostul senator republican intrat cu ani în urmă în conflict cu partidul său şi cu preşedintele Bush jr. pentru războiul din Irak, „bunul