newsmain

Efervescență politico-diplomtică în Hangzou (China), acolo unde liderii celor mai mari economii mondiale se reunesc, vreme de 2 zile, la Summit-ul G20. O reuniune de la care se așteaptă mai mult decât ”vorbe goale”, după cum transmitea public...
4 septembrie, 2016
Prim-ministrul Dacian Cioloș efectuează, în zilele de 4 și 5 septembrie, o vizită oficială în Germania, la Munchen. Deplasarea are un caracter în principal economic prin discuțiile pe care premierul român le va avea cu autoritățile de land...
4 septembrie, 2016
Guvernul Irlandei a decis vineri să se alăture companiei Apple în acțiunea de a contesta decizia Comisiei Europene care, săptămâna trecută a cerut Irlandei să recupereze miliarde de euro taxe pe la producătorul american Apple. Purtătorul de cuvânt...
4 septembrie, 2016
Ministerul Transporturilor, Sorin Bușe, a constatat neîndeplinirea atribuțiilor contractuale de către constructor în privința Autostrăzii Transilvania, Secțiunea 3C : Suplacu de Barcău – Borș și a solicitat prezența la București a conducerii companiei spaniole, responsabilă de construcția secțiunii...
4 septembrie, 2016
Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă de către Papa Francisc, duminică, la începutul unei ceremonii de canonizare oficiate în Piața Sfântul Petru...
4 septembrie, 2016
Rezultatele agricole nu ar trebui să fie atât de afectate de secete, întrucât România are Dunărea și un bazin hidrografic ridicat, a explicat Mihai Anghel unul dintre cei mai mari producători şi exportatori de cereale. „Într-o ţară cu un...
4 septembrie, 2016

Vatican / Maica Tereza a fost sanctificată

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă de către Papa

Vatican / Maica Tereza a fost sanctificată

Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă de către Papa

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: