Timișoara, Capitală Culturală Europeană în 2021
Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, vineri, Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă

În prima parte a summitului UE organizat la Bratislava, președintele Comisiei Europene a prezentat participanților o ”foaie de parcurs” legislativ valabilă în următoarele 12 luni.
„La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le
Cea de-a 60-a aniversare a Tratatului de la Roma, temelia construcției europene, trebuie să fie „o oportunitate pentru a asocia într-un prim cerc țările gata
Radio Chişinău a anunţat vineri dimineaţă, citând o agenție de presă transnistreană, că ”o serie de unităţi militare din Transnistria au intrat în stare de
Magistrații, gardienii din penitenciare și personalul TESA din spitale și funcţionarii din direcţiile de sănătate publică (DSP) se pregătesc de proteste. Toți cer majorări salariale, invocând