newsmain

Toate documentele care au o contribuție pentru a clarifica situația de la Revoluție trebuie declasificate, a declarat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr. Până acum, deși au existat trei dosare deschise pe acest subiect, procurorii militari nu...
7 noiembrie, 2016
Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut, în primele nouă luni ale anului, cu 15,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, în mare parte datorită vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, dar şi a...
7 noiembrie, 2016
Liderii ciprioți grec și turc încep luni în Elveția, sub egida ONU, negocierile în vederea unui acord asupra reunificării insulei mediteraneene care este divizată de 42 de ani, scrie AFP. Pentru prima dată, președintele cipriot, Nicos Anastasiades, și...
7 noiembrie, 2016
Rumen Radev (foto), candidatul susţinut de Partidul Socialist (aflat în opoziție), se clasează pe locul întâi în scrutinul prezidenţial din Bulgaria, cu 24,8% – 26,7%, potrivit sondajele de la ieșirea din secție, scrie Reuters. El va intra în turul...
7 noiembrie, 2016
România ocupă locul 43 în Indexul puterilor militare realizat de revista de specialitate Global Firepower, un clasament care analizează situația din 126 de state. Clasamentul ia în considerare 50 de factori, dar nu ține cont exclusiv de dotări,...
6 noiembrie, 2016
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, spune că există o decizie a Curții de Conturi ca arhitectura sistemului REVISAL (Registrul General de Evidență a Salariaților), folosită pentru evidența angajaților, să fie predată de firma „Teamnet”, companie controlată de deputatul Sebastian...
6 noiembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: