Finanțare și investiții- sesiuni deschise de consultanță la Brașov
The associates organizează, la Brașov, o nouă dezbatere pe teme de finanțare și investiții, cu sesiuni deschise de consultanță fiscală, financiară și juridică. Evenimentul „Asociați

Preşedintele Klaus Iohannis face joi o vizită la Kiev, unde va avea întâlniri cu omologul ucrainean, Petro Poroşenko, cu premierul Arseni Iaţseniuk, preşedintele Radei, Volodimir
Horia Georgescu demisionează de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), după ce a fost reţinut de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, în dosarul
Senatorii din Comisia juridică vor analiza, miercuri, cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Dan Șova, acuzat de corupție în Dosarul Turceni-Rovinari. „Dosarele au venit.
Mai multor restaurante şi localuri cunoscute din Bucureşti le-a fost suspendată activitatea de către de inspectorii fiscali, pentru perioade cuprinse între o lună şi trei
Aproximativ 14% dintre români merg lunar la cumpărături în mall, potrivit „Barometrului de Consum Cultural” publicat, luni, de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală
Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a avut luni întâlniri la Bruxelles cu comisarul european pentru politica de vecinătate, Johannes hahn, dar şi cu preşedintele Comisiei,
Radu Mazăre, primarul Constanței, a fost reținut luni seară de procurorii – potrivit unui comunicat al DNA. Magistrații îl învinuiesc pe primarul Constanței de luare
Excedentul contului curent al balanței de plăți pe prima lună a acestui an a fost cu 120% mai mare decât cel înregistrat în ianuarie 2014
Climatul social în România anului 2014 este marcat de un puternic trend de îmbunătățire, față de 2013, dar și pe parcurs, din primăvară până în
Impozitul pentru locuinţe începând cu anul viitor va fi majorat, potrivit ultimei variante a proiectului de Cod Fiscal, elaborate vineri, 13 martie, de către Executiv,
Fostul președinte Traian Băsescu a fost pus sub acuzare de Parchetul General, în dosarul de şantaj care o priveşte pe senatoarea PSD Gabriela Firea. Traian
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost reţinut luni de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind acuzat de abuz în serviciu într-un dosar legat de
Crimeea s-a reîntors la patria mamă, Rusia, şi nu va mai fi niciodată parte a Ucrainei, a spus, la un an de la anexarea peninsulei
Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost adus cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, luni dimineață, pentru a fi audiat într-un dosar în
Consiliul Concurenței a lansat o campanie de informare la nivel național, prezentând oportunitățile de consiliere pe care consiliul le acordă mediului de afaceri ca urmare
Premierul Victor Ponta a anunțat duminică la portul România TV că ministrul de finanțe și-a înaintat demisia duminică la prânz, pe fondul anchetei penale pe
Vizita lui Klaus Iohannis la Varșovia ar trebui să fie oportunitatea de restart a relațiilor România-Polonia, formalizate la nivel oficial, dar de o eficiență redusă,
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Polonia a avut ca scop resuscitarea unui parteneriat strategic ale cărui coordonate de cooperare au fost, în ciuda semnării sale
Instanţa supremă a decis sâmbătă dimineată arestarea preventivă a primarului Marian Vanghelie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită pentru favorizarea firmelor