Theresa May anunță: negocierile Brexit încep în luna iunie
Prim-Ministrul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat sâmbătă că insistă ca negocierile cu Bruxelles-ul vizând condițiile de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană să

Acţionarii Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, au decis acordarea de dividende în valoare totală de 1,035 miliarde lei, reprezentând 90% din
Peste 47 de milioane de alegători francezi sunt chemați duminică la urne în cadrul primului tur al alegerilor legislative. Alegerile sunt organizate după o lună
PSD propune un ”mutant”, respectiv o cotă unică la un nivel foarte mic, dar și complicarea administrării impozitului la un nivel mai ridicat decât cel
Update. Poliţiştii din Alba au deschis două dosare penale în cazul alegerilor locale parţiale din comuna Horea, fiind cercetate sesizări de corupere a votanţilor. În
Grupul Electrica, care deține trei din cele opt distribuții regionale de electricitate din România, a primit vineri o cerere de chemare în judecată formulată de