newsmain

Siveco România va coordona proiectul de cercetare şi inovare RED-Alert, pentru combaterea propagandei teroriste din mediul online, la care vor participa alţi 14 parteneri, firme şi instituţii din Franţa, Israel, Malta, Marea Britanie, România, Republica Moldova, Spania şi...
14 iunie, 2017
Confederația Cartel Alfa îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea salarizării bugetarilor, ci să o retrimită Parlamentului. Dacă deputații și senatorii nu vor accepta nici la reexaminare modificările propuse, sindicaliștii îi solicită șefului statului să conteste...
14 iunie, 2017
Comedia neagră „Moartea domnului Lăzărescu”, a regizorului român Cristi Puiu, ocupă locul 5 într-un top 25 al celor mai bune filme ale secolului XXI. Clasamentul a fost realizat de criticii de film de la The New York Times...
14 iunie, 2017
România a fost atenționată miercuri în legătură cu deficiențele semnificative legate de monitorizarea poluării aerului pe întregul său teritoriu, Guvernul primind din partea Comisiei Europene o scrisoare de punere în întârziere în ce privește respectarea obligațiilor de stat...
14 iunie, 2017
CCR a respins miercuri, ca neîntemeiată, sesizarea privind neconstituționalitatea prevederii care-i obligă pe cetățenii români să se prezinte în fața comisiile parlamentare de anchetă atunci când sunt citați. Așadar, cei invitați la comisii precum cea care anchetează acum...
14 iunie, 2017
Ministerul Transporturilor a anunțat marți că a transmis încă din 2015 că susține proiectul privind construirea unei pasarele pietonale în Parcul Herăstrău, dar Primăria Generală nu a trimis nici până azi documentația necesară aprobării acestui proiect. Un bărbat...
14 iunie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: