newsmain

Radu Mazăre, primar timp de 15 ani (între iunie 2000 și mai 2015) al municipiului Constanța, a fost condamnat luni la 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul privind retrocedarea ilegală a unor terenuri. Decizia Curții de Apel...
10 iulie, 2017
Deputatul liberal Florica Cherecheș solicită parlamentarilor să modifice la reexaminare prevederile Legii de aprobare a OUG 81 privind învățământul dual, astfel încât școlile profesionale de acest tip să-și păstreze autonomia. Reamintim că deputatul Cherecheș i-a solicitat președintelui Klaus...
10 iulie, 2017
Premierul Mihai Tudose a afirmat luni, la Parlament, că preşedintele ANAF, Bogdan Stan (foto), are la dispoziţie o lună pentru a-şi dovedi eficienţa la conducerea instituţiei. Potrivit News.ro, Bogdan Stan a primit ”o fişă de parcurs”, iar dacă...
10 iulie, 2017
Inspectorii de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) trimiși să aducă probele ce vor fi comparate cu produsele vândute în România s-au întors cu 29 de alimente....
10 iulie, 2017
Președintele Klaus Iohannis a trimis luni, Parlamentului, spre reexaminare, legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2016 privind reglementarea învățământului profesional dual. Principalele argumente invocate de președinte se referă la restrângerea autonomiei acestor școli profesionale și...
10 iulie, 2017
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni că posturile din sistemul public vor fi “îngheţate”. Doar în mod excepțional și în baza unui memoriu justificativ al ministrului de resort vor mai fi acceptate angajări în sistemul de stat, a...
10 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: