newsmain

Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, susţine că guvernul  va opri accesul public la aplicaţiile mobile şi la portalul ”Inspectorul Pădurii”, sisteme de monitorizare şi control în timp real al tăierilor şi transportului de masă...
20 iulie, 2017
Secția de Presă a MApN anunță joi că cele peste 2.200 de locuri din etapa de recrutare a soldaţilor/gradaţilor rezervişti voluntari ai Armatei României, care se  desfăşoară în perioada 10 iulie – 18 august, au fost repartizate în...
20 iulie, 2017
„Șansele de cooperare economică și comercială între țările noastre vor fi și mai mari după intrarea în vigoare a Acordului de parteneriat strategic şi liber-schimb dintre Japonia și Uniunea Europeană”, a declarat Nobuo Kish, ministru de stat în...
20 iulie, 2017
Lanțurile de retail grecești văd o fereastră de oportunitate în România, o piață în care veniturile din consum sunt în creștere datorită scăderii TVA, potrivit unei analize a ziarului local Kathimerini. Astfel, giganții eleni din retail Jumbo, Sarantis,...
19 iulie, 2017
Deciziiile marilor bănci centrale ale lumii privind infuziile de lichidități și normalizarea regimurilor dobânzii sunt încă mai importante decât rezultatele economiilor, pentru marii jucători de la bursele lumii, potrivit ştirilor zilnice. La 10 ani de la declanșarea crizei...
19 iulie, 2017
În primele şase luni din 2017, în România au fost înființate 79.251 de companii noi, în creştere cu 31,23% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată statisticile publicate miercuri de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Potrivit ONRC,...
19 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: