newsmain

Reprezentanții grupurilor multinaționale consideră, în majoritatea lor covârșitoare, că modelul de taxare la nivel global se află într-un proces de reașezare pe alte principii, iar statele au inițiat un plan concertat la nivel global care modifică taxarea pentru...
2 august, 2017
Un fost şef al agenţiei de statistică a Greciei (ELSTAT) a fost găsit vinovat marţi de încălcarea atribuţiilor de serviciu, deoarece a trimis la Eurostat date privind bugetul fără să fi informat consiliul de administraţie al instituţiei, scrie...
2 august, 2017
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto), şi alte autorităţi locale şi centrale au participat marți la redeschiderea festivă a tronsonului de cale ferata Ilva Mica – Rodna Veche. Potrivit unui comunicat emis de CFR călători, distanța de 21 de...
2 august, 2017
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,1% în iunie comparativ cu luna precedentă, coborând rata anuală de creștere până la  2,5%, potrivit raportului publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari creşteri de preţuri din...
2 august, 2017
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris marţi, pe Facebook, că proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei va fi prezentat public pe data de 23 august. Ministrul spune că a propus modificări de fond, nu de formă. Tudorel...
2 august, 2017
Grupul BRD (simbol bursier BRD) a realizat un profit net de până la 749,9 milioane lei în primul semestru din acest an, în creştere cu 96,8% față perioada similară din 2016 (S1 / 2016), mai ales ca urmare...
2 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: