newsmain

Fostul director al Complexului Energetic Turceni Ionel Manţog şi fostul director general al SNLO Ion Vulpe au fost condamnaţi, luni, de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în...
9 iulie, 2012
Există tot mai multe semne că uniunea economică şi monetară europeană s-ar putea fragmenta mai repede decât ar putea fi reparată. Liderii din zona euro au căzut de acord, în principiu, în 29 iunie, să creeze un mecanism,...
9 iulie, 2012
„Este inacceptabil să restrângi în doar câteva zile atribuțiile Curtii Constitutionale, să adaptezi procedurile parlamentare si să ocupi funcții importante peste noapte. Pe scurt, normele democratice și standardele parlamentare sunt suprasolicitate si încălcate”, scrie liderul socialistilor germani din...
9 iulie, 2012
Hidroelectrica a cerut ANRE să aprobe creşterea cu 74% a preţului de vânzare a energiei prin contractele reglementate, de la 72 lei la cel puţin 125 lei/ MWh, echivalentul costului de producţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate...
9 iulie, 2012
„Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29. Şi bănuiesc că votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Mekel şi creştin-democraţii germani – pentru că doar ei sunt cei care îi...
9 iulie, 2012
„Demersurile guvernului român al premierului Ponta si procedura de destituire a președintelui Băsescu sunt inacceptabile„, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert, potrivit AFP. ”Cancelarul a subliniat ca va sustine Uniunea Europeana pentru a...
9 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: