Partidele din USL și-au împărţit colegiile pentru alegerile parlamentare
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Murighiol, că USL va avea în Bucureşti 40 de candidaţi, împărţiţi egal, câte 20, între ACD PNL-PC

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că aşteaptă decizia UE în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, aceasta urmând să fie adoptată şi de
Preşedintele Traian Băsescu şi liderii europeni cu menţionat în discuţii, vineri, la Bruxelles, avizele negative date de Camera Deputaţilor împotriva cererii procurorilor de a li
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că i-a asigurat pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi pe preşedintele Consiliului European, Herman van
Criza financiară mondială a adus în prim plan rolul sistemelor financiare în dezvoltarea economică şi reducerea sărăciei, arată un raport al Băncii Mondiale referitor la
Preşedintele Traian Băsescu merge vineri la Bruxelles, pentru întâlni cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi comisarul pentru