Premierul Ponta la UMF Tg. Mureş: Legea Educaţiei ar putea fi schimbată până la alegeri
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea educaţiei ar putea fi schimbată până

„Pentru Consiliul de Administraţie interviurile încep luni, iar cele pentru directorul general vineri, urmând ca selecţia să se încheie în săptămâna următoare”, a declarat vineri
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat joi că procurorul general al României şi şeful DNA vor fi numiţi după legea care este acum în vigoare.
Circa 150 de asociaţii, instituţii publice şi firme care derulează proiecte cu fonduri europene în POSDRU cer premierului Victor Ponta şi altor oficiali implicaţi în
Curtea Constituţională a României a decis miercuri că legea care aprobă ordonanţa de urgenţă care a restrâns atribuțiile CCR este neconstituțională – se arată într-un
„În momentul în care persoanele născute în perioada 1966-1971 vor ieşi la pensie nu vor mai exista resurse, în cadrul sistemului actual, pentru a li