newsmain

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a declarat pentru MEDIAFAX că va fi revocat din funcţie şi susţine că piaţa asigurărilor se confruntă cu „probleme grave”, care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca...
16 octombrie, 2012
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat luni, într-o conferință de presă că se caută soluții de-a limita cumpărarea de terenuri agricole de către cetățenii străini din 2014 – an din care, potrivit tratatului de aderare la UE, România...
15 octombrie, 2012
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) anunţă deblocarea plăţilor aferente proiectelor derulate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), program cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – potrivit unui comunicat dat publicității luni...
15 octombrie, 2012
Trei guverne, două rânduri de alegeri, o bătălie politică pentru suspendarea președintelui (bătălie care a degenerat) și-o negociere post-electorală. În exasperarea lor, economiștii neangajați politic au constatat încă de la începutul verii un lucru pe care cineva l-a...
14 octombrie, 2012
„Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi...
14 octombrie, 2012
Norbert Lammert (foto), președintele Bungestag-ului german a declarat sâmbătă, potrivit ediției electronice a publicației Welt am Sonntag, că membrii Uniunii Europene ar trebui să se concentreze pe consolidarea Uniunii și că în acest timp nu mai este loc...
14 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: