Senat: Comisia juridică a avizat negativ Legea Roșia Montană
Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţi, în unanimitate, aviz negativ la proiectul de lege al Guvernului privind demararea exploatării miniere cu cianură de la

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală vor cumpăra echipament informatic de 50 demilioane de euro, într-un proiect finanțat fintr-un împrumut de la Banca
Primarii se vor putea opune eutanasierii câinilor fără stăpân prinși de pe străzi, chiar și după expirarea termenului de 14 zile în care doritorii vor
Uniunea Europeană este susţinută de aşa numitele “patru libertăţi”: libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi a persoanelor. Nu există prea multe controverse
Compania canadiană Gabriel Resources a anunțat, luni, că analizează posibilitatea unui proces în instanță împotriva României, dacă Parlamentul va respinge proiectul de lege inițiat de
România a decis să se ralieze celor 11 state care, la reuniunea G20, au cerut un răspuns puternic față de folosirea armelor chimice în războiul