newsmain

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor refuzat luni, pentru a doua oară, să trimită plenului spre dezbatere moţiunea simplă depusă de PNL pe domeniul energiei, motivând că documentul conţine solicitări imperative de demitere a ministrului de resort, Toma Petcu...
20 noiembrie, 2017
Premierul Mihai Tudose le-a explicat luni reprezentanților medicilor de familie că nu există bani pentru o majorare importantă a finanțării acestui sector și le-a oferit o creștere de numai 5% a punctului per serviciu (de la 2,2 lei...
20 noiembrie, 2017
Zeci de invitați au fost prezenți la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, eveniment de tradiţie organizat de HOSPICE Casa Speranței, în beneficiul copiilor și adulților care suferă de boli incurabile, aflați în îngrijirea fundației care sărbătorește în acest...
20 noiembrie, 2017
Comisia de apărare a Senatului a aprobat luni, cu unanimitate de voturi, raportul de adoptare a proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot. La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de...
20 noiembrie, 2017
La primele ore ale zilei de sâmbătă, cu trei zile înainte de sfârșitul datei-limită de conciliere și după 16 ore de negocieri, satele membre UE și Parlamentul European au ajuns la un acord pe bugetul UE din 2018....
20 noiembrie, 2017
Autoritatea pentru telecomunicaţii din Germania, Bundesnetzagentur, a interzis vânzarea de smartwatch-uri pentru copii şi recomandă părinţilor care au cumpărat un astfel de gadget să-l distrugă. Smartwatch-urile, ca multe alte categorii de produse din sfera Internet of Things, aduc...
20 noiembrie, 2017

CATENA, laureată cu HOSPICE Champion Award 2017

Zeci de invitați au fost prezenți la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner”, eveniment de tradiţie organizat de HOSPICE Casa Speranței, în beneficiul copiilor și adulților

Smartwatch-urile pentru copii interzise în Germania

Autoritatea pentru telecomunicaţii din Germania, Bundesnetzagentur, a interzis vânzarea de smartwatch-uri pentru copii şi recomandă părinţilor care au cumpărat un astfel de gadget să-l distrugă.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: