Grevă japoneză în sistemul de sănătate
Angajaţii din sistemul sanitar sunt în grevă japoneză, de luni până miercuri, fără oprirea activității și purtând banderole tricolore. Conform calendarului de proteste stabilit, în

UPDATE: Potrivit B1TV, la Ministerul Transporturilor, cele două părți (Comisia de privatizare și GFR) lucrează la un proces-verbal în care sunt relatate cele întâmplate. UPDATE:
Grupul Feroviar Român (GFR) susţine într-un comunicat că, în acest moment, Comisia de privatizare a CFR Marfă invocă termenul de obţinere a avizului din partea
Guvernul va putea înlocui, din proprie iniţiativă sau la cererea finanţatorilor, firma care nu îşi respectă obligaţiile contractuale asumate într-un proiect de parteneriat public-privat, fără
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV, că, în principiu, nu are ce să mai
Volumul contrabandei autohtone cu produse din tutun a urcat în septembrie la 15% din piaţa totală a ţigărilor, cu cinci puncte procentuale peste media europeană.