Document/ Buget 2014: Modificările ce vor fi aduse Codului fiscal
Guvernul va aproba în ședința de joi, pe lângă proiectul Legii Bugetului pe 2014, și proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului fiscal, potrivit

România ocupă locul 76 în clasamentul mondial al competitivității, iar compararea ei cu statele vecine, din perspectiva acestui clasament, arată clar de ce investitorii străini
Guvernul şi FMI au decis ca CFR Marfă să fie restructurată „agresiv”, prin reducerea costurilor de personal, vânzarea vagoanelor învechite ca fier vechi şi oprirea
Una dintre cele mai mari probleme când vine vorba de construirea unei afaceri de succes este lipsa resursei umane de calitate. Din păcate avem foarte
Guvernul a promis Fondul Monetar Internaţional că va găsi soluţii alternative, dacă instanţele specializate în judecarea proceselor în care sunt denunţate clauzele abuzive din contractele
România a înregistrat în trimestrul al treilea cea mai puternică creştere economică din Uniunea Europeană, de 1,6%, urmată de Letonia, cu 1,2%, în timp ce