newsmain

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri Hotărârea prin care aprobă Memorandumul cu Rompetrol, punând, astfel capăt unei perioade de controverse și procese. Potrivit Memorandumului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat...
22 ianuarie, 2014
CE a adoptat miercuri o comunicare prin care statele membre sunt invitate să participe la crearea unei Europe mai favorabile întreprinderilor și să ia măsuri pentru stimularea inovării, creșterea competitivității și acreditării, astfel încât în 2020 să se...
22 ianuarie, 2014
Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), prezentat miercuri de Comisia Europeană, constată progresele făcute de multe instituții – DNA, Înalta Curte de Casație și Justiție, ANI, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar și îngrijorările privind independența justiției...
22 ianuarie, 2014
Piaţa de capital din România este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală şi de Est, din cauza comisioanelor ridicate practicate de ASF şi BVB, în timp ce Guvernul este mai preocupat de veniturile bugetare decât de...
22 ianuarie, 2014
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economiei globale în acest an, cu 3,7% față de estimarea anterioară de 3,6. Va fi un progres față de o creștere cu 3% înregistrată în 2013, progres care va...
22 ianuarie, 2014
Guvernul a dat miercuri publicităţii  raportul întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea, raport în baza căruia premierul Victor Ponta a anunţat demiterile pentru eşecul intervenţiei de la accidental aviatic produs luni în Munţii Apuseni. Raportul vicepremierului plasează majoritatea responsabilităţilor...
22 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: