newsmain

FMI a emis miercuri cel mai detaliat avertisment privind problemele financiare care se amplifică pe piețele emergente anul acesta, apreciind că unele state trebuie să-și înăsprească politica monetară și să realizeze reforme economice structurale, transmite Dow Jones Newswires,...
20 februarie, 2014
Departamentul de Stat a anunţat miercuri că a anulat vizele a 20 de membrii ai administaţiei de la Kiev, a doua acţiune de acest gen după cea din ianuarie. Fără a da nume, un înalt oficial a spus,...
20 februarie, 2014
UPDATE: Cei trei miniştri de Externe, al Germaniei, Franţei şi Poloniei s-au aflat la Kiev întreaga zi de joi, chiar dacă iniţial era stabilit ca ei să participe la reuniunea omologilor lor din UE, de la Bruxelles. În...
20 februarie, 2014
Prim-miniştrii din Republica Moldova şi din Georgia urmează să efectueze vizite la Washington în următoarele două săptămâni. Conform Reuters, care citează surse din Congresul american, aceste vizite conturează planul SUA de a acorda susţinere statelor vecine Rusiei, pe...
20 februarie, 2014
O reuniune extraordinară a miniştrilor de Externe ai statelor membre UE are loc joi la Bruxelles. Şefii diplomaţiilor europene sunt chemaţi să stabilească sancţiuni împotriva autorităţilor ucrainene, ca urmare a violenţelor, soldate cu 25 de morţi, care au...
19 februarie, 2014
La câteva ore după ce Traian Băsescu a cerut Parlamentului să demită întreaga conducere a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru ”incompetență” și pentru faptul că soțiile politicienilor influenți ocupă poziții în această instituție, conducerea ASF a răspuns...
19 februarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: