DNA anchetează retrocedarea integrală a satului Nadăș din județul Arad
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au efectuat percheziţii în 5 locaţii situate pe raza judeţului Arad, printre care şi două

Ministrul francez al Industriei, Arnaud Montebourg, a anunţat crearea unei companii naţionale a minelor cu ajutorul căreia să se recâştige controlul asupra acestui sector, companie care
Masa monetară a înregistrat la sfârşitul lunii ianuarie 2014 un sold de 240,54 miliarde lei. Faţă de luna decembrie 2013 aceasta s-a diminuat cu 0,4
Premierul Victor Ponta l-a propus luni, în calitate de ministru interimar de Finanţe, pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea Casei
Premierul Victor Ponta a afirmat luni că, în situaţia în care PNL va decide să se retragă din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse
Preşedintele Viktor Ianukovici este de negăsit, dar pe numele său s-a emis mandat de arestare cu acuzaţia de ucidere în masă a manifestanţilor ucraineni. Parlamentul