Germania: Un nou record de excedent bugetar, în 2018: 58 miliarde de euro
Germania a încheiat anul 2018 cu cel mai mare excedent bugetar înregistrat de la reunificarea ţării încoace: 58 miliarde de euro (65,8 mld. dolari), adică

Rusia ar urma să se pregătească pentru posibilele încercări ale Occidentului de a-i bloca accesului la reţeaua globală de internet, potrivit declaraţiilor preşedintelui Vladimir Putin.
Perspectivele economice ale Germaniei persistă din cauza cererii externe și a producției industriale reduce, dar în ciuda îmbunătățirii relative din februarie a moralului investitorilor, spune
Ford îşi va închide cea mai veche fabrică din Brazilia şi va renunţa la producerea camioanelor grele în America de Sud. Decizia face parte din
La Chișinău a avut loc luni inaugurarea oficială a lucrărilor aferente Fazei a II-a a proiectului de interconectare a reţelelor de gaze ale României şi Republicii
Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a obținut unul din cele 2 mandate de vicepreședinți ai Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), potrivit