newsmain

Casa Regală a actualizat programul funeraliilor regelui Mihai şi anunţă că sâmbătă, 16 decembrie, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de...
9 decembrie, 2017
Cele mai importante asociații ale magistraților – Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România – au transmis vineri un comunicat comun în care solicită CSM adoptarea urgentă a unei declarații – APEL. Documentul ar urma să fie...
8 decembrie, 2017
Partidul Social-Democrat german (SPD) începe miercuri discuțiile exploratorii cu conservatorii cancelarului Angela Merkel cu privire la formarea unei coaliții, a anunțat vineri Andrea Nahles, șefa grupului social-democrat din Bundestag, transmite Reuters. Decizia a fost luată după ce congresul...
8 decembrie, 2017
Neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere la sursă, va fi considerată faptă  de evaziune fiscală, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor. Aceasta va...
8 decembrie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă toate instituţiile statului să ţină cont nu doar de litera, ci şi de spiritul Legii Fundamentale, în mesajul său de Ziua Constituţiei, în care subliniază şi că promovarea statului de drept şi a independenţei...
8 decembrie, 2017
Ministerul Public nu va abdica de la independență și nici de la fermitate, în pofida tentativelor unor puteri ale statului, care încearcă, pe căi dubioase, să le ia procurorilor independența, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr,...
8 decembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: