România are o datorie de 212 milioane de euro către spitalele europene
România are o datorie de aproximativ 212 milioane de euro la spitalele europene care au tratat pacienţi trimişi pentru tratamente, anul acesta urmând să deconteze

Referendumul de joi, 18 septembrie, din Scoţia, când se va decide dacă va rămâne parte a Regatului Unit sau devine stat independent, a suscitat speranţe în ţări europene unde există tendinţe segregaţioniste, dar şi îngrijorare guvernelor naţionale şi autorităţilor comunitare.
Camera Deputaților a aprobat miercuri un proiect ce reintroduce posibilitatea ca bugetarii să cumuleze salariul cu pensia. Proiectul, o iniţiativă a unor parlamentari PSD şi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România să reia investigaţiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990, deoarece există toate indiciile că a fost vorba
Ordonanţa privind migraţia aleşilor locali a fost respinsă miercuri la Camera Deputaţilor din cauză că nu a întrunit decât 195 din cele 202 voturi necesare
Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că guvernul va opera o rectificare bugetară până la finalul acestei luni. Aflat la Ministerul Agriculturii, premierul a anunţat