Elena Udrea, arestată preventiv și în dosarul „Gala Bute”
Instanţa supremă a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”, aceasta urmând să fie încarcerată în Arestul

Fostul ministru delegat al energiei Răzvan Nicolescu a fost numit în funcţia de Executive lead advisor în cadrul firmei de consultanţă şi audit Deloitte, de
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, înaintea şedinţei Birourilor Permanente ale celor două Camere, că va propune, în numele coaliţiei de guvernare, ca
Guvernul grec a trecut un test-cheie marţi, când miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat acordul final pentru prelungirea cu patru luni a programului
Comisia Europeană a dat publicității, marți, un nou indice al economiei și societății digitale, în care România ocupă ultimul loc în rândul țărilor membre UE
Prin intermediul cursdeguvernare.ro, fostul viceguvernator al Băncii Centrale a Slovaciei, responsabil cu politica monetară și management de risc, Elena Kohutikova (foto) a urat României să