Ginerele lui Traian Băsescu a fost audiat la DNA. Radu Pricop este acuzat în două dosare
Radu Pricop (foto), ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost audit marţi la DNA, unde i s-a adus la cunoştinţă că este acuzat într-un nou

Publicația cursdeguvernare.ro organizează la conferința ” IMM-urile și locul lor în economie : O abordare comparativă cu alte țări UE. Drumul de la problemele
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Badea Tudose, va sesiza Curtea Constituțională a României în legătură cu votul din Senat în cazul cererii DNA de
La fel ca predecesorul său din fruntea Ministerului Transporturilor, și ministrul Ioan Rus a desenat o structură politică în așa-numitul ”management privat” al companiilor de
În urma unei investigații amănunțite, Comisia Europeană a ajuns luni la concluzia că suma plătită de România către doi investitori suedezi drept despăgubiri ca urmare
Eugen Teodorvici și Marius Nica au preluat oficial portofoliile Finanțelor, respectiv al Fondurilor Europene, depunând jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat,