Summit UE-Ucraina: Întâlnire pe fondul unei crescute neîncrederi în liderii de la Kiev
Oficialii europeni se reunesc cu autorităţile ucrainene luni, la Kiev, în prima reuniune la nivel înalt de la începutul crizei cu Rusia de primăvara trecută.

La şapte ani de la declanşarea crizei financiare, redresarea economică la nivel global rămâne greu de atins. Însă, unul dintre cei mai urmăriţi indicatori în
România şi Italia au semnat, sâmbătă, la reuniunea ECOFIN de la Riga, o convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi
Piraeus Bank, a doua mare bancă a Greciei în funcţie de valoarea activelor, a anunţat miercuri că va şterge datorii ale clienţilor în sumă de
Preşedintele francez Francois Hollande a vorbit despre anularea contractului cu Rusia pentru livrarea a două nave Mistral şi despre returnarea banilor, informează presa internaţională. Parisul
Fenomenul de îmbătrânire demografică a populației s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2014 remarcându-se scăderea ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice