newsmain

Liderii celor 28 de state membre ale Uniunii au schițat miercuri noaptea, după șapte ore de discuții, strategia comună pentru apărarea granițelor externe și pentru ameliorarea situației din Siria și din regiune, pentru a opri exodul refugiaților. Propunerea...
24 septembrie, 2015
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, respectiv cadrul de funcţionare al fondurilor europene pe noul orizont de programare. Documentul prevede o serie de...
23 septembrie, 2015
Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile în vederea aplicării depline a legislaţiei Uniunii Europene în domeniul imigraţiei şi azilului. Prin urmare, potrivit unui comunicat al executivului european, CE a adoptat miercuri 40 de decizii de infringement împotriva mai multor...
23 septembrie, 2015
Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a citit, miercuri, în plenul Parlamentului, textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”. Moţiunea, semnată de 180 de...
23 septembrie, 2015
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a participat la o şedinţă a Consiliului Naţional ucrainean pentru Securitate şi Apărare, în cursul căreia s-au semnat o serie de acorduri, relatează Euronews. Alianţa Nord-Atlantică şi Kievul au semnat, între altele,...
23 septembrie, 2015
La finele lunii august, achiziţiile de titluri publice ale Băncii Centrale Europene (BCE), o parte semnificativă a programului de relaxare cantitativă menit să impulsioneze inflaţia şi relansarea economică din zona euro, se ridicau la 292,3 miliarde de euro. În...
23 septembrie, 2015

6 luni de relaxare cantitativă: marii beneficiari

La finele lunii august, achiziţiile de titluri publice ale Băncii Centrale Europene (BCE), o parte semnificativă a programului de relaxare cantitativă menit să impulsioneze inflaţia şi

6 luni de relaxare cantitativă: marii beneficiari

La finele lunii august, achiziţiile de titluri publice ale Băncii Centrale Europene (BCE), o parte semnificativă a programului de relaxare cantitativă menit să impulsioneze inflaţia şi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: