Germania: schimbarea legislației pentru a înlesni repatrierea refugiaților
Coaliția din Germania a ajuns marți la un acord în ceea ce privește modificările de legislație ce vor fi efectuate pentru a ușura repatrierea imigranților

Germania, țară ce deține de la 1 ianuarie Președinția în Exerciţiu a Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), i-a propus României să continue
Aproape jumătate dintre familiile din România (circa 46%) trăiesc în locuinţe cu una sau două camere, reiese dintr-un studiu realizat de BCR BpL cu sprijinul
Procurorii anticorupție s-au sesizat marți din oficiu cu privire la “lucrările științifice” scrise de condamnați și au declanșat o anchetă ce are în centru acuzația
Prim-Vicepreședintele PNL Andreea Paul a depus marți la Parlament o interpelare adresată președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, în care solicită clarificări și corecții ale formularului
Ministrul Culturii, Vlad Alexandescu, a semnat la sfârșitul anului 2015 un ordin de ministru prin care întreaga localitate Roșia Montană, pe o rază de doi