Prescripția unor fapte din Dosarul Microsoft / Codruța Kovesi: Prejudiciul nu este pierdut
Prejudiciul din cazul Microsoft nu este pierdut, ci va fi recuperat – în cele patru dosare au fost dispuse măsuri asigurătorii până la concurenţa întregii

SPP s-a comportat „ireproșabil” în toți anii de funcționare, iar trecerea sa în subordinea Ministerului de Interne nu ar face decât să creeze noi polemici,
Compania petrolieră Chevron va plăti Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73,4 milioane de dolari, din cauza rezilierii a trei acorduri petroliere de
Guvernul Dăncilă a adoptat în prima sa ședință modelul de contract obligatoriu pentru toate lucrările publice care depășesc cinci milioane euro. Noul tip de contract
UPDATE: Ministrul Bogdan Trif a plătit companiei EnCirca cei 99 de dolari și site-ul este din nou vizibil. *** romania.travel, site-ul oficial al turismului românesc,
Premierul maghiar, Viktor Orban, a lăsat de înţeles vineri că ţara sa ar putea să se retragă de la negocierile din cadrul ONU privind migraţia.