România, țara europeană cu cele mai puține contracte de muncă pe perioadă determinată
Mai mult de 1 din 10 lucrători europeni sunt angajați cu contracte de muncă pe perioadă determinată, deși majoritatea acestora ar prefera să semneze contracte

„Salamul de Sibiu” a devenit cel de-al doilea produs românesc protejat la nivel european, după Magiunul de Topoloveni. Comisia Europeană a aprobat vineri cererea de
Solicitarea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Doina Tudor (foto), acuzată de complicitate la luare de mită, a ajuns vineri la Senat.
România a atras joi, în urma redeschiderii a două tranșe de obligațiuni de anul trecut, suma de 1,25 de miliarde de euro de pe pițele
Preşedintele interimar al ANAF, Daniel Diaconescu, i-a invitat pe reprezentanţii legali ai grupului Intact la discuţii, care vor avea loc de la ora 12.00 la
În contextul scandalului ANAF – Antena 3, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP,) din care fac parte și angajați ai Fiscului, a trimis președintelui și