Senatorii au încuviințat cererea DNA de reținere și arestare a Doinei Tudor
Senatoarea Doina Tudor va putea fi reținută și arestată preventiv, dacă instanța aprobă acest lucru, în dosarul soțului său, Daniel George Tudor, fost vicepreședinte ASF,

Senatorii au aprobat miercuri cererea DNA pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea în dosarul de abuz în serviciu în
Premierul Dacian Cioloș a prezentat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, platforma maisimplu.gov.ro, unde românii pot transmite propuneri ce vor ajuta „Comisia de tăiat hârtii”
Activitatea din industrie a încetinit puternic faţă de luna decembrie şi a intrat în zona de contracţie, așa cum se estima și cum s-a întâmplat
Negocierile purtate în noaptea de marți spre miercuri cu minerii de la Lonea și Vulcan nu au dus la încetarea protestului, dar i-au convins pe
Adrian Severin a fost condamnat marți la trei ani și trei luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a acceptat,