INS / Șomaj record în rândul tinerilor, scade rata de ocupare
Șomajul în rândul tinerilor a atins cel mai ridicat nivel în ultimul trimestru din 2015, în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă

Legea care elimină plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copilului până la doi a fost adoptată și de Camera Deputaților și urmează să plece la
Deputaţii au respins miercuri cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, după ce stabiliseră că acesta nu poate fi nici reţinut
Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, miercuri, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Argumentele președintelui sunt
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în unanimitate, proiectul legii finanţării campaniei electorale, prin intermediul căruia partidele capătă, în esență, privilegiul unic în lumea civilizată de
Măsurile ce vor duce la cele mai semnificative majorări ale salariului minim garantat din Marea Britanie vor intra în vigoare vineri. Ca urmare, salariile celor