newsmain

Directorul Spitalului Floreasca, Nicușor Louchi, a fost demis joi de ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, după ce acesta a vizitat celebra Secție de Arși și a constatat că ea nu funcționează, deși a fost inaugurată miercuri, în prezența presei....
21 aprilie, 2016
Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a anunțat miercuri că își asumă candidatura la Primăria Generală în condițiile în care Marian Munteanu a anunțat că renunță la postura de candidat la Primăria Capitalei din partea PNL. Echipa de celor...
20 aprilie, 2016
În primele trei luni ale anului, fluxurile financiare dintre România şi UE, respectiv fondurile europene virate României de la bugetul UE au însumat peste 2 miliarde de euro, potrivit datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Sumele primite în contul...
20 aprilie, 2016
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară (ANSVSA) au închis temporar 22 de firme din industria laptelui și în cazul altor 18 societăți au decis interzicerea activităților, din cauza unor neregulilor descoperite în timpul controalelor efectuate în toată țara, între 22...
20 aprilie, 2016
Prima întâlnire formală a reprezentanților statelor NATO cu emisari ai Rusiei din ultimii 2 ani a scos la iveală dezacordurile profunde dintre Est și Vest în legătură cu criza din Ucraina și cu viitorul securității în Europa, a...
20 aprilie, 2016
Comisia Europeană a propus miercuri eliminarea vizelor de călătorie în UE pentru cetățenii ucraineni, după ce Kievul a aplicat reforme „dificle și de mare anvergură” în ceea ce privește statul de drept și lupta anticorupție, anunță AFP. „Astăzi,...
20 aprilie, 2016

PNL l-a convins pe Cătălin Predoiu

Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a anunțat miercuri că își asumă candidatura la Primăria Generală în condițiile în care Marian Munteanu a anunțat că renunță

PNL l-a convins pe Cătălin Predoiu

Președintele PNL București, Cătălin Predoiu, a anunțat miercuri că își asumă candidatura la Primăria Generală în condițiile în care Marian Munteanu a anunțat că renunță

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: