newsmain

Tribunalul Bucureşti a decis vineri să îngheţe cursul de schimb al francului elvețian la doi lei şi 10 bani pentru un credit acordat de bucureştean de către Banca Românească și a stabilit și denominarea plăților în moneda națională....
1 iulie, 2016
Curtea Constituțională din Austria a invalidat vineri alegerile prezidențiale din 22 mai, pe motiv că au existat iregularități la numărarea voturilor, și a decis repetarea celui de-al doilea tur de scrutin în întreaga țară, transmite AFP. ”Al doilea...
1 iulie, 2016
Președintele Cehiei, Milos Zeman, a evocat joi posibilitatea organizării unui referendum privind apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, precizând însă că el nu susține ieșirea din aceste două organizații, anunță Reuters. Potrivit Constituției țării sale, Milos Zeman...
1 iulie, 2016
La sediul Comandamentului multinational de divizie Sud-Est, pe sos. Antiaeriana. a fost organizată vineri o ceremonie în cadrul căreia au fost declarate operaționale capacităţile Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi a Capacităţii Finale a Unităţii NATO de Integrare a...
1 iulie, 2016
Proiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibilă după finalizarea planului cadastral. “Cred că pentru legea vânzării terenurilor la nivel european trebuie...
1 iulie, 2016
Canada a confirmat, joi, că va contribui la noul contingent militar NATO din Europa de Est, care are rolul de a descuraja Rusia, iar, conform unor surse, militarii canadieni ar urma să fie staţionaţi în Letonia. „Canada este...
1 iulie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: