negocieri

Ministrul de Finanțe propus, primviceguvernatorul BNR Florn Georgescu, a declarat, vineri, după o rundă de discuții reprezentanții FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene, că programul de privatizări negociat continuă, însă majorarea recuperarea salarială pentru bugetari trebuie acceptată de...
4 mai, 2012
UPDATE 2 // Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri seara ca l-a nominalizat pe liderul PSD Victor Ponta de-a forma viitorul guvern, dupa demiterea prin motiune de cenzura a guvernului MR Ungureanu. Potrivit resedintelui, celelalte partide nu au...
27 aprilie, 2012
Dacă privim evoluţia cheltuielilor în perioada 2008 – 2011, observăm că guvernul Boc a traversat vârful de cheltuieli de personal, atât raportat la PIB cât şi în valoare absolută din 2009, după care a forţat reducerea salariilor şi...
31 ianuarie, 2012
Grecia şi creditorii privaţi au făcut progrese minore de la reluarea negocierilor de reducere a datoriilor printr-un schimb de obligaţiuni, au declarat joi trei surse apropiate situaţiei, în condiţiile în care timpul avut la dispoziţie pentru evitarea unui...
20 ianuarie, 2012
Zona euro va avea o nouă săptămână agitată, cu mai multe reuniuni dedicate pactului bugetar, dar şi cu decizii privind suplimentarea resurselor FMI sau a Fondului european de salvare financiară. Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta...
19 decembrie, 2011
Guvernul a convenit cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare, dar cere voie să deblocheze angajările în sectoare publice unde este deficit de personal, precum sănătatea, se arată în cea mai recentă scrisoare de intenție către Fond,...
11 decembrie, 2011

Dedesubturile (economice şi politice) ale unei creşteri cu 5% a salariilor

Dacă privim evoluţia cheltuielilor în perioada 2008 – 2011, observăm că guvernul Boc a traversat vârful de cheltuieli de personal, atât raportat la PIB cât şi în valoare absolută din 2009, după care a forţat reducerea salariilor şi diminuarea personalului, până a ajuns „să depăşească planul” în 2011. Legea 291/2011, apărută în M.O. 900/19 decembrie 2011 stabileşte, în baza legii responsabilităţii fiscale nr.69/2010, plafoane obligatorii pentru cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procentaj din PIB.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: