Reuters: Gazprom negociază cumpărarea a 24,9% dintre acţiunile OMV
Gazprom negociază achiziţia a 24,9% din acţiunile grupului austriac OMV de la fondul IPIC din emiratul Abu Dhabi, potrivit unei informații publicate vineri de agenția

Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentul European – adică liderii grupurilor politice – au stabilit luni, după întâlnirea pe care au avut-o să discute despre preşedinţia Comisiei
Jean Claude Juncker (foto) şi-a declarat duminică victoria în alegeriile europene şi revendică poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. A făcut-o iniţial într-o postare pe
Liderii politici şi ai socieţii civile au avut prima rundă de discuţii privind sfârşitul crizei din Ucraina, însă separatiştii nu au fost reprezentaţi, relatează presa
Anul electoral european se va încheia cu instalarea în funcţie, estimată pentru 1 noiembrie, a noii echipe de comisari europeni. Pentru prima dată marile grupuri
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, la Alexandria, că reprezentanţii UDMR nu au pus PSD “condiţii nenegociabile” în discuţiile vizând cooptarea Uniunii