negocieri

”Părinții” proiectului de lege privind darea în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea, s-au întâlnit joi cu reprezentanți ai PSD pentru a decide calendarul și modificările proiectului de lege. Potrivit unui anunț făcut de Daniel...
25 martie, 2016
Discuțiile aprinse purtate la summitul Consiliul European pe subiectul migrației din Orientul Mijlociu s-au terminat neconcludent, cu cererea Germaniei ca problema Greciei și a închiderii frontierelor să fie discutată pe 6 martie, când va participa la reuniune și...
20 februarie, 2016
UPDATE : Primarul Londrei, conservatorul Boris Johnson, și-a exprimat duminică nemulțumirea față de acordul convenit de premierul David Cameron cu liderii europeni și a anunțat că se alătură taberei politice care susține Brexitul , transmit agențiile internaționale de...
20 februarie, 2016
Alianţa Nord-Atlantică a început negocierile cu Muntenegrul în vederea aderării acestui stat balcanic la NATO, relatează postul Radio Europa Liberă. Oficiali NATO au anunţat luni că aceste negocieri, care urmează să dureze două zile, acoperă o serie de...
16 februarie, 2016
La aproape o lună după ce scandalul reciclarea ambalajelor a devenit public și la aproape 3 luni de când procurorii au descoperit frauda de aproximativ 56 de milioane de euro în acest domeniu, autoritățile române vor încerca miercuri,...
14 februarie, 2016
Salariul de bază al angajaţilor Dacia va creşte cu 5%, la nivel de operatori, iar angajaţii vor primi o primă de 1.430 lei brut pentru rezultatele din 2015, măsurile fiind convenite vineri de administraţie cu sindicatele uzinei în...
5 februarie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: