negocieri

Salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei, a declarat premierul Ludovic Orban, marți, la întâlnirea în sistem videoconferință cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social....
25 noiembrie, 2020
În ceea ce privește bugetul și fondurile Planului de revenire economică, liderii UE speră în aprobarea acestora în cadrul unui summit care va fi organizat la început de decembrie, având în față, scrie Euractiv,  soluții la extrem: pe...
20 noiembrie, 2020
Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), deși pare tot mai aproape de finalizare, continuă să creeze confuzie cu privire la regulile după care se vor derula, după 1 ianuarie 2021, relațiile dintre cele două entități pe toate...
2 noiembrie, 2020
Delegaţia condusă de către negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barier (foto), îşi prelungeşte prelungească vizita la Londra până miercuri, în urma unor uşoare progrese în negocierea viitoarei relaţii după Brexit a Regatului Unit cu Uniunea Europeană (UE). Potrivit...
26 octombrie, 2020
Statele Unite și Rusia se apropie cu pași rapizi de un acord privind prelungirea pe termen scurt a Noului Tratat de Reducere a Armamentelor Strategice (New Start), ultimul acord de neproliferare a armelor nucleare, care urmează să expire...
22 octombrie, 2020
Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că pentru Regatul Unit a sosit momentul să se pregătească pentru încheierea perioadei de tranziţie fără un acord cu UE privind viitoarele relaţii comerciale, dacă Bruxellesul nu-şi schimbă abordarea la negocieri....
17 octombrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: