nato

Cu o lună înaintea reuniunii NATO din Ţara Galilor, un summit care reprezintă, potrivit experţilor, debutul unei noi faze din istoria Alianţei, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, se conturează liniile gândirii strategice viitoare. Noi planuri pentru apărarea...
10 august, 2014
Marea Britanie şi SUA au avertizat sâmbătă Rusia să nu folosească pretextul ajutorului umanitar pentru a trimite trupe în Ucraina, transmite BBC. O asemenea intervenţie, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power, ar fi „complet inacceptabilă şi...
9 august, 2014
NATO a avertizat miercuri că Rusia a adus 20.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina şi ar putea fgolosi pretextul unei misiuni de menţinere a păcii sau umanitare pentru ainvada ţara, se arată într-un comunicat al Alianţei. Masarea...
6 august, 2014
Simţind crearea unei oportunităţi politice de creştere, pe termen lung, a prezenţei şi influenţei sale strategice în Centrul şi Estul Europei (până acum mai degrabă modeste), în contextul deteriorării relaţiei Occidentului cu regimul de la Moscova şi al...
5 august, 2014
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, afirmă că „agresiunea rusă” împotriva Ucrainei justifică pregătirea unor „noi planuri de apărare”, într-un interviu acordat cotidinului francez Midi Libre și citat de agenția MEDIAFAX. „Vom intensifica exerciţiile militare şi vom...
3 august, 2014
NATO este slab pregătit în faţa unui eventual atac al Rusiei asupra unuia dintre membrii Alianţei, se arată într-un raport al Comisiei de Apărare din parlamentul de la Londra, citat de BBC. Conflictul din Ucraina a arătat că...
31 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: