mugur isarescu

Criza nu s-a încheiat și „incertitudinile rămân extrem de mari și întârzierile suplimentare în redresarea economică vor pune mai multă presiune pe resursele publice și vor complica compromisurile în realocarea acestora”, declară guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Guvernatorul a...
12 februarie, 2021
Banca Națională a României (BNR) a continuat să furnizeze lichiditate sistemului bancar, media zilnică a acestor operațiuni ridicându-se la 3,7 miliarde de lei în perioada 15 iunie – 15 iulie, abordare care a permis statului să deruleze 12...
16 iulie, 2020
Când, în urmă cu vreo lună, atrăgeam atenția (stârnind întrebări și suspiciuni ”în piață” și nedumeriri în mica lume a economiștilor) că BNR a devenit peste noapte – chiar peste noapte –  instituția vedetă periculos de puternică a...
16 iunie, 2020
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este considerat de CNSAS colaborator al fostei Securități, iar Colegiul instituției a aprobat, săptămâna trecută, nota în care îi este consemnată această calitate, potrivit Ziare.com. Conform procedurii, Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)...
15 iunie, 2020
Președintele Klaus Iohannis a avut vineri o întâlnire de lucru, la Palatul Cotroceni, cu Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, premierul Ludovic Orban și cu Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, la finalul căreia a anunțat: Avem programe, avem soluții pentru...
8 mai, 2020
Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost depășit, se arată într-o declarație de presă transmisă marți de guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. În perioada 11-20 martie 2020 retragerile...
31 martie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: