mugur isarescu

Stabilitatea financiară a ţării este solidă şi nu este ameninţată de riscuri sistemice severe, dar o accentuare a deechilibrelor externe poate lua forme agravante, mai ales ca urmare a discuţiilor neserioase din spaţiul public, potrivit guvernatorului Băncii Naţionale...
29 iunie, 2018
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în ușoară creştere proiecția privind indicele prețurilor de consum (IPC), până la 3,6% pentru finalul acestui an (3,5% – proiecția anterioară), mai ales ca urmare a menținerii tensiunilor macroeconomice. În schimb,...
9 mai, 2018
O eventuală schimbare a lui Mugur Isărescu din funcția de guvernator al BNR nu este posibilă înaintea îndeplinirii mandatului (care se termină în octombrie 2019) decât în urma unui proces relativ complicat de modificare a legii BNR. Potrivit consilierului Adrian Vasilescu, citat de Digi24,...
29 aprilie, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, la întâlnirea cu guvernatorul şi prim-viceguvernatorul BNR, că obiectivul fundamental este asigurarea stabilităţii preţurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare. Mugur Isărescu a explicat însă...
25 aprilie, 2018
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte miercuri, de la ora 12:00, cu guvernatorul şi cu prim-viceguvernatorul BNR. Ar fi vorba de o primă etapă a medierii anunțate luni seară de șeful statului, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. Vineri...
25 aprilie, 2018
The National Bank of Romania (BNR) revised the annual inflation rate (CPI) forecast at the end of 2018, from 3.2% to 3.5%, and projected a level of 3.1% for December 2019. And the estimates for the first two...
12 februarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: